Autorităţile turce au percheziţionat sediile unor organizaţii LGBTQ şi au făcut arestări

Autorităţile turce au deschis proceduri penale împotriva a 162 de persoane şi au arestat numeroase persoane în cadrul unor razii desfăşurate la nivel naţional şi vizând organizaţii LGBTQ , a relatat duminică agenţia de presă de stat Anadolu, citând procurorii.
Potrivit informaţiilor, anterior fuseseră lansate anchete privind acuzaţii precum “înfiinţarea unei organizaţii în scopul comiterii unei infracţiuni, prostituţie şi obscenitate”, precum şi deţinerea de droguri.
Kaos GL, o organizaţie care apără drepturile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi trans, precum şi ale comunităţii queer în sens mai larg (LGBTQ ), a declarat pe X că poliţia a intrat în sediile sale şi a arestat membri ai conducerii, potrivit dpa.
Potrivit Anadolu, procuratura a declarat că au fost descoperite dovezi care sugerează că activităţile organizaţiilor influenţau minorii în ceea ce priveşte orientarea lor sexuală şi identitatea de gen.
Procuratura a afirmat că operaţiunile au fost desfăşurate pentru a împiedica aceste activităţi să fie “considerate normale în societate, în beneficiul copiilor şi pentru protejarea instituţiei familiei şi a valorilor morale comune”.
Procurorii au denumit raziile “Operaţiunea Familia mea este în siguranţă”. Ministrul Justiţiei, Akin Gürlek, a declarat că o verificare a rapoartelor financiare ale asociaţiilor a arătat că sume importante de bani au fost transferate din instituţii publice în străinătate. Originea acestor fluxuri financiare este în prezent investigată, a relatat Anadolu.
Presiunea asupra comunităţii queer din Turcia s-a intensificat în timpul guvernării preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Marşul anual Pride de la Istanbul este interzis din 2015, iar oficiali ai guvernului, inclusiv Erdogan, au făcut în repetate rânduri declaraţii deschis ostile faţă de comunitatea LGBTQ.
Raziile au avut loc în 38 de locaţii, inclusiv locuinţe, locuri de muncă şi sedii ale organizaţiilor. Pe lângă Istanbul, au fost vizate şi oraşele Ankara, Izmir şi Antalya. Autorităţile au declarat că sunt în căutarea altor persoane.
Asociaţia pentru Libertatea de Exprimare (İFÖD), cu sediul la Istanbul, a anunţat sâmbătă că au fost blocate conturile de pe reţelele de socializare aparţinând organizaţiilor vizate.