Expert, despre efectele analfabetismului funcţional: Ne lăsăm foarte uşor spălaţi pe creier. Ăsta este pericolul - monstrul României neo-legionare

Expertul în educaţie Marian Staş a vorbit miercuri, într-un interviu la RFI, despre cum pot fi explicate rezultatele dezastruoase la testul PISA 2025 care arată că România a depăşit pragul de 50% la analfabetism funcţional la matematică. De asemenea, elevii români de 15 ani nu stau mai bine nici la Citire sau la Ştiinţe. Aproape jumătate dintre aceştia nu au cunoştiinţele minime necesare la aceste discipline, rezultate sub pragul mediei OCDE.
„Motivul pentru care şi această iteraţie PISA arată rezultatele pe care le-aţi enunţat este că, în momentul de faţă, şcoala românească şi filosofia PISA sunt lumi paralele. Felul în care copiii fac carte la noi şi felul în care arată examenele Pisa sunt lumi paralele, deoarece la noi şcoala preuniversitară este proiectată în proporţie de peste 90% pentru salariile şi normele profesorilor, este proiectată sindicalist şi nu pentru binele şi pentru ce au copiii a învăţa”, a explicat expertul.
Staş este de părere că învăţământul din România ar putea fi apropiat de competenţele testate la nivel OCDE prin implementarea programelor de pilotare.
„Şansa o reprezintă desfăşurarea cât mai sănătos şi cât mai curajos a programelor de pilotare, de arhitecturi curriculare, de planuri-cadru, fapt care a început în acest an în licee şi accelerarea procesului de scalare a acestor bune practici la nivelul întregului sistem, astfel încât în 10 15 ani, dacă ne apucăm să facem lucrurile cum trebuie de acum, lucrurile să arate cu totul altfel în ceea ce priveşte poziţionarea României în clasamentele PISA. Pentru că de când am început şi până în momentul de faţă, fără excepţie, suntem în ultima treime calitativă la toţi parametrii”, a spus expertul.
Acesta a declarat că, în România, elevii nu sunt învăţaţi să gândească, iar modul de predare este doar formă, fără fond.
„Aţi menţionat rezultatele foarte slabe şi la matematică şi la română. Rezultatele acestea am să le pun într-o cheie conceptuală acoperitoare. Analfabetism funcţional şi analfabetism matematic sunt două exemple ale unui fenomen mult mai otrăvitor şi mult mai profund în şcoala noastră, pe numele său analfabetism logic. Copiii ăştia în şcoală nu învaţă să gândească. Felul în care şcoala decurge este centrat pe formă, fără fond şi pe memorare mecanică. De-asta sunt analfabeţi, pe când arhitectura PISA este una centrată pe faptul de a gândi, de a învăţa să raţionăm, să creăm inferenţe, să interpretăm rezultatele respective şi faptele pe care le avem la dispoziţie şi aşa mai departe. Asta este o prăpastie uriaşă între felul în care şcoala noastră funcţionează sistemic şi felul în care PISA funcţionează sistemic”, a afirmat Staş.
Expertul a subliniat că pe lângă faptul că şcoala este prost făcută, o altă cauză a situaţiei României este legată de discrepanţele uriaşe socio-economice, demografice şi economice care lovesc foarte rău calitatea şcolii ca atare.
„Sunt statistici care documentează fără putinţă de tăgadă faptul că românului nu îi place şcoala. Noi avem un procent foarte, foarte scăzut de oameni care sunt şi parcurg educaţie. Avem cel mai mic procent de absolvenţi de învăţământ superior din UE, cel mai mare procent de tineri care sunt şi fără educaţie şi fără joburi la fel. Prin urmare, noi cu şcoala mai uşor aşa, ca societate, mai adăugând şi această Românie bananieră educaţional şi bananieră socio-economic, deci cu discrepanţe uriaşă între sat şi oraş şi între alte diverse straturi”, a precizat Staş.
Potrivit expertului, problema principală este în zona politicilor educaţionale, pentru că acolo pot interveni, înainte de orice, povestea transformării schimbării de mentalitate este tulburătoare şi profundă şi durează mult.
„Dar politicile educaţionale sunt cele pe care le pot crea, le pot defini şi le pot pune în fapt, într-un an de zile. E mult mai eficient şi mult mai util şi rapid din punct de vedere al administraţiei publice şi al politicilor publice, de a crea politici educaţionale deştepte”, a mai spus Staş.
El a subliniat că analfabetismul funcţional înseamnă automat şi un eşec mai târziu în dezvoltarea profesională, pentru că astfel oamenii nu au instrumentele cu care să se raporteze profesionist la ceea ce înseamnă viaţa de jur împrejur.
„Păi vă spun eu ce se întâmplă. Se întâmplă aşa: monstrul României neo-legionare, se întâmplă TikTok, se întâmplă toate nebuniile pământului. Şi avem două probleme, nu una. Pe de o parte că generăm un randament profesional. Vai sufletului pentru că nu ştim carte. Pe de altă parte, ne şi spală pe creier şi ne lăsăm foarte uşor spălaţi pe creier de a cumpăra toate TikTok-urile şi toate nenorocirile pământului. Ăsta este pericolul, monstrul României neo-legionare. Ăsta este cel mai dur pericol care ne paşte”, a punctat Marian Staş.