Ministru israelian ameninţă cu retragerea cetăţeniei cineaştilor israelieni care au realizat documentarul "NAZA" despre Gaza

Ministrul israelian al Culturii a cerut retragerea cetăţeniei regizorilor israelieni laureaţi ai premiului Oscar pentru documentarul “NAZA”, despre uciderea în masă a civililor din Gaza de către Israel, acuzându-i de “trădare faţă de stat”.
“NAZA”, produs de The Guardian, îşi trage numele de la un acronim folosit de serviciile de informaţii israeliene pentru a indica numărul de civili despre care se estimează că vor muri într-un atac aerian asupra Gaza.
În film, regizorii israelieni Yuval Abraham şi Rachel Szor au intervievat 24 de foşti membri ai armatei sau serviciilor de informaţii israeliene, care au descris sistemele de identificare a ţintelor bazate pe inteligenţă artificială folosite pentru bombardarea Gaza şi care au provocat moartea a zeci de mii de civili.
Într-unul dintre interviuri, o sursă susţine că s-a aprobat uciderea a 500 de persoane din categoria “NAZA” pentru a elimina un singur membru Hamas.
Documentarul, cu o durată de 80 de minute, a câştigat sâmbătă premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din acest an, după ce a primit o ovaţie în picioare de 25 de minute — un record al festivalului.
Duminică, ministrul israelian al Culturii, Miki Zohar, i-a acuzat pe regizori, într-o postare pe X, că sunt dispuşi să “îşi rănească patria pentru a primi aplauze din partea antisemiţilor din întreaga lume”.
“Voi acţiona imediat pentru a revoca cetăţenia israeliană a acestor creatori josnici, pentru trădare faţă de stat”, a scris Zohar pe X.
Şi alţi miniştri israelieni i-au atacat pe regizori, care au câştigat un premiu Oscar în 2025 pentru filmul lor “No Other Land”, despre violenţele comise de coloniştii israelieni în Cisiordania ocupată.
“Sunteţi o ruşine şi o dezonoare pentru întregul popor al Israelului. Plecaţi!”, a declarat pe X ministrul de extremă dreapta al securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir. “Sunt sigur că prietenii voştri, adică duşmanii noştri, Hamas din Gaza, vă vor primi cu braţele deschise”.
Retragerea cetăţeniei este posibilă din punct de vedere juridic în Israel, deşi este aplicată rar. În 2022, Curtea Supremă a confirmat că statul poate retrage cetăţenia unei persoane dacă aceasta nu a demonstrat “loialitate”, de exemplu prin comiterea unor acte de spionaj sau trădare.
Legea a fost extinsă şi în 2023, astfel încât să se aplice şi persoanelor condamnate pentru “terorism”.
Locuinţa familiei lui Abraham a fost atacată de o mulţime de extremă dreapta după premiera mondială a filmului “No Other Land” din 2024, care a evidenţiat rezistenţa palestiniană în Cisiordania ocupată.
“Ne asumăm riscuri într-un sistem care ne favorizează şi care are supremaţia evreilor israelieni drept caracteristică fondatoare”, a declarat el pentru The Guardian, adăugând: “Pentru atât de mulţi palestinieni, nu este o mulţime de extremă dreapta cea care vine la ei acasă, ci buldozere şi arme finanţate de SUA”.
“Imaginaţi-vă dacă un jurnalist palestinian din Gaza ar încerca să facă ceea ce am făcut noi şi i-ar contacta pe oficialii israelieni de rang înalt. Nu există nicio comparaţie. Cel mai probabil ar fi ucis”.
Armata israeliană a răspuns documentarului “NAZA” declarând că “respinge categoric” acuzaţiile prezentate în film şi a criticat utilizarea mărturiilor anonime, afirmând că identităţile avertizorilor de integritate “nu pot fi verificate”.
Gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat un atac asupra Israelului la 7 octombrie 2023, în urma căruia au murit 1.221 de persoane, potrivit unui bilanţ realizat de Agence France-Presse pe baza cifrelor oficiale israeliene. Militanţii Hamas au luat, de asemenea, 251 de ostatici în Gaza.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a raportat peste 73.000 de decese în cei trei ani care au urmat, în contextul bombardamentelor israeliene, majoritatea covârşitoare a victimelor fiind civili.