O persoană suspectată de colectarea de informaţii pentru serviciile speciale ale Federaţiei Ruse, reţinută de Poliţia de la Chişinău

Politie, mascaţi (sursa foto:Alba24)
Redacţia
10.09.2026
Politie, mascaţi (sursa foto:Alba24)
Redacţia
10.09.2026

Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI) de la Chişinău, în comun cu ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie Chişinău, cu suportul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale), au reţinut un bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informaţii în interesul unor reprezentanţi ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse.

Potrivit oamenilor legii, reţinerea a avut loc în cadrul unei cauze penale, după ce, în luna august 2026, ofiţerii INI au intrat în posesia unor informaţii privind racolarea acestuia de către reprezentanţi ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse.

Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul documentării, bărbatul ar fi fost antrenat pentru desfăşurarea unor activităţi diversioniste pe teritoriul Ucrainei şi al Republicii Moldova.

„În atenţia acestuia s-ar fi aflat obiective militare din ţară, precum şi cele ale SUA în Republica Moldova. Informaţiile colectate urmau să fie transmise unei persoane care ar fi avut rolul de curator şi despre care există date că ar fi reprezentant al serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse.

În urma percheziţiei efectuate, oamenii legii au ridicat un telefon. Examinarea dispozitivului a relevat date care indică existenţa unor contacte cu un individ care s-ar fi prezentat drept angajat al Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile şi este cercetat pentru culegerea neautorizată de informaţii, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei.

Investigaţiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor cauzei şi identificării tuturor persoanelor implicate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos