Rata şomajului în rândul tinerilor de 15-24 ani a urcat faţă de primele trei luni ale anului

Rata şomajului din România a ajuns la 6,8% în trimestrul al II-lea din 2026, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de primele trei luni ale anului, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Evoluţia indică o înrăutăţire a situaţiei pe piaţa muncii, în special pentru tineri şi pentru persoanele din mediul rural.
"Rata şomajului în trimestrul II 2026 a fost de 6,8%, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul I 2026. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,4 puncte procentuale (7,0% la femei, faţă de 6,6% la bărbaţi), iar pe medii rezidenţiale, de 6,1 puncte procentuale (10,1% în mediul rural, faţă de 4,0% în mediul urban). Pe grupe de vârstă, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (29,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani)", arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat de presă.
Populaţia activă a României număra 8,229 milioane de persoane, din care, în trimestrul al II-lea 2026, 7,671 milioane erau ocupate, iar 558.100 erau şomeri. Rata de ocupare a populaţiei cu vârste între 15 şi 64 de ani a crescut uşor, la 62,7%, cu 0,1 puncte procentuale faţă de trimestrul I.
Diferenţele dintre categorii rămân semnificative. Rata de ocupare a fost de 70,9% în rândul bărbaţilor şi de 54,3% în rândul femeilor, iar în mediul urban a ajuns la 69%, faţă de 56,1% în mediul rural.
Cea mai dificilă situaţie este în rândul tinerilor de 15-24 de ani. Rata şomajului a urcat la 29,9%, de la 27,9% pentru bărbaţi şi 32,9% pentru femei. În rural, indicatorul a fost de 31,8%, faţă de 27,1% în urban.