"Cine plăteşte luxul celor care iau decizii?" - USR şi PNL vor să urmărească traseul banilor din spatele zborurilor Mykonos şi Nordis

Deputaţii Alexandru Dimitriu (USR) şi Ionel Bogdan (PNL) au prezentat, într-o conferinţă de presă, un proiect de hotărâre privind înfiinţarea, la Camera Deputaţilor, a unei comisii parlamentare de anchetă denumite „Mykonos-Nordis”.
Iniţiativa celor două formaţiuni urmăreşte verificarea deplasărilor private la Mykonos şi Nisa, precum şi a zborurilor Nordis, la care au participat parlamentari, politicieni, un judecător al Curţii Constituţionale şi un preşedinte de tribunal.
„S-a întors PSD din aceste zboruri cu cutii de pantofi? Erau pantofi Loro Piana? Sunt întrebări importante şi românii au dreptul să ştie cine plăteşte luxul celor care iau decizii în numele lor. Cine achită avionul privat? Cine plăteşte hotelul şi mesele? Şi ce interese are cel care scoate banii? Când persoane cu putere de decizie acceptă asemenea beneficii, aceste întrebări devin o problemă de interes public. Vrem răspunsuri susţinute de documente, cu nume, sume şi explicaţii verificabile”, afirmă deputatul USR Alexandru Dimitriu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi, comisia solicitată de USR şi PNL ar urma să investigheze atât zborurile către Mykonos şi Nisa, cât şi deplasările Nordis, rămase neclarificate la mai bine de doi ani de la dezvăluirea lor.
Iniţiatorii susţin că este necesară o anchetă la Camera Deputaţilor deoarece competenţa comisiei constituite la Senat este limitată la cazul judecătorului CCR Cristian Deliorga. Acesta s-a aflat printre pasagerii zborului privat efectuat pe 8 iulie, pe ruta Bucureşti-Băneasa–Mykonos.
USR şi PNL vor ca ancheta parlamentară să urmărească întregul circuit al banilor şi al beneficiilor, începând cu contractarea transportului şi continuând cu plata cazării, meselor, transferurilor şi a celorlalte servicii, inclusiv a celor destinate însoţitorilor.
Comisia ar urma să verifice şi eventualele plăţi realizate prin intermediari, precum şi posibile sponsorizări, decontări, rambursări sau compensări.
Un alt obiectiv este verificarea scopului economic sau instituţional invocat pentru aceste călătorii. Parlamentarii vor să afle dacă au existat mandate de reprezentare, care a fost agenda întâlnirilor, cine au fost partenerii de discuţie şi ce rezultate au fost consemnate. De asemenea, comisia ar urma să documenteze o eventuală utilizare a banilor, personalului sau logisticii instituţiilor publice.
„Dacă ni se spune că au fost deplasări de reprezentare sau întâlniri economice, trebuie să existe documente: cine a dat mandatul, cu cine s-au întâlnit participanţii şi ce rezultate au obţinut. Iar dacă deplasările au fost private, trebuie clarificat cine le-a finanţat şi în ce condiţii. Prestigiul unei funcţii publice nu poate servi drept paravan pentru beneficii a căror provenienţă rămâne neclară”, a subliniat deputatul Alexandru Dimitriu.
Proiectul prevede constituirea unei comisii formate din 25 de deputaţi, desemnaţi în funcţie de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. Şedinţele ar urma să fie publice, la fel şi concluziile anchetei.
Solicitarea documentelor şi audierea persoanelor vizate se vor desfăşura cu respectarea competenţelor constituţionale, a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a prevederilor legale referitoare la confidenţialitate.
Comisia ar urma să identifice eventualele lacune legislative privind finanţarea călătoriilor, declararea beneficiilor şi prevenirea conflictelor de interese. Raportul final va putea conţine recomandări legislative şi administrative, precum şi propuneri de sesizare a autorităţilor competente, dacă documentele analizate vor justifica asemenea demersuri.
„Le cerem tuturor grupurilor parlamentare să susţină înfiinţarea acestei comisii şi să arate că nu le este frică de transparenţă, pentru că, de fiecare dată când îi auzim, spun că românii au sărăcit şi vorbesc de drepturile românilor. Doar că românii au sărăcit în timp ce cei de la PSD s-au îmbogăţit. Şi mai avem o problemă serioasă de credibilitate când vine vorba de situaţii în care politicieni şi magistraţi zboară alături de oameni de afaceri, unul dintre ei chiar condamnat pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Parlamentul trebuie să clarifice aceste situaţii şi să aducă răspunsurile în faţa cetăţenilor”, a subliniat deputatul USR Alexandru Dimitriu.