Fost director CIA: Putin vrea să refacă Uniunea Sovietică. R. Moldova ar putea fi următoarea ţintă

David Petraeus (fost sef CIA) (MIhut Savu / Epoch Times)
Redacţia
15.09.2026
David Petraeus (fost sef CIA) (MIhut Savu / Epoch Times)
Redacţia
15.09.2026

Republica Moldova ar putea fi următoarea ţintă a Federaţiei Ruse, consideră fostul director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, David Petraeus, notează Ziarul de Gardă. Faptul că Republica Moldova este „ mult mai vulnerabilă” decât alte state din regiune ar putea constitui motivul principal, a menţionat Petraeus.

„Putin încearcă în permanenţă să restabilească Uniunea Sovietică. Şi nu cred că Lituania va fi următoarea. Moldova este o posibilitate mult mai probabilă, deoarece este mult mai vulnerabilă din acest punct de vedere”, a specificat fostul director al CIA.

Totodată, David Petraeus a ţinut să puncteze că ţările europene nu sunt pregătite pentru un război.

„Niciuna dintre ele nu a realizat schimbările revoluţionare necesare în concepţiile lor privind războiul, apărarea şi securitatea”, a subliniat fostul director al CIA.

De asemenea, Petraeus s-a referit şi la pierderile suferite de armata rusă în războiul din Ucraina, scrie TV8.

„În fiecare lună, un număr mai mare de soldaţi ruşi sunt ucişi sau răniţi decât numărul pe care Rusia îl poate mobiliza. Cu toate acestea, Rusia este un adversar puternic. Cine ar fi crezut că o ţară ar putea suporta pierderi atât de mari?”, a menţionat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos