"Aştept şi o lege cu cravata de pionier!" - Analist politic ironizează proiectul AUR pentru Ziua Tricolorului

Analistul Mihai Răzvan Moraru ironizează demersul AUR de a depune în Parlament un proiect de lege care, dacă va fi aprobat, ar obliga oficialii să sărute drapelul de Ziua Tricolorului, ar impune slujbe religioase în şcoli şi anumite rugăciuni în ziua respectivă, precum şi existenţa unei Pieţe a Tricolorului în fiecare oraş.
Într-o amplă postare pe pagina sa de Facebook, Mihai Răzvan Moraru face o analogie între reglementările prevăzute de proiectul de lege al AUR şi perioada comunistă, când viaţa cetăţenilor era controlată îndeaproape de Partidul Comunist.
„Nu se ocupă partidele de copiii noştri şi de consolidarea ţării? Ei!
Unele partide nici nu fac faţă proiectelor gândite pentru viitor. Tot ce trebuie să faci este să pupi: să pupi tricolorul, icoana şi pantoful şefului de partid.
Uite cum AUR se gândeşte la viitor, printr-un proiect depus în parlament, aprobat deja în senat. Legea asta iniţiată de AUR este susţinută şi de neafiliaţi, de 14 parlamentari PSD şi de 6 aiuriţi de la PNL!
-
eşti ales local, demnitar sau angajat într-o instituţie, atunci eşti obligat să pupi tricolorul! Nu faci asta pe 26 iunie, primeşti o amendă de 10.000 de lei şi bonus şi un dosar penal. Faci asta, atunci eşti patriot şi poţi fura liniştit în continuare.
-
toate televiziunile şi radiourile, de stat sau private, sunt obligate să ruleze minim 30 de minute de poveşti / cântece / rugăciuni patriotice.
-
nu contează în ce oraş locuieşti, fiecare va avea o Piaţă a Tricolorului. Asta ca să ne pregătim de paradele de prin 2030, dedicate iubiţilor conducători.
-
se stabileşte prin lege şi textul unei rugăciuni pe care preoţii sunt obligaţi să rostească. Vorbesc serios, nu glumesc!
-
în toate şcolile din ţară copiii sunt obligaţi să participe la ceremonii organizate de către directorii de şcoală. Cei numiţi de către partide, să fim mai clari aici! AUR speră că îi va numi cât mai curând pe alţii, mai patrioţi!
-
peste tot este obligatoriu să existe un drapel cu dimensiune de 3 metri pe 2 metri. Eu aş fi mers la unul de 50 de metri pe 30. Ce, nu ne permitem noi?
-
pe 25 iunie se depune drapelul în biserica unităţii militare, iar pe 26 se face slujba obligatorie cu toţi militarii, unde drapelul este sfinţit. După care probabil că le vom lansa către dronele care trec graniţa.
-
legea stabileşte în detaliu cum se organizează slujbele la biserică de ziua drapelului. Frumos! Se vor printa manuale?
-
vor fi pregătite unităţi de voluntari pentru a organiza ceremoniile. Voluntar - obligatoriu adică! Am trăit 9 ani vremurile astea. Iar eu la ele nu voi reveni în viaţa asta. Nu îmi vă spune nimeni, indiferent de cât de patriot şi credincios se dă, indiferent de partid, cum să mă îmbrac, unde am voie să merg, ce să mănânc ( bine, aici se rezolvă repede că se purtau magazinele goale ), ce muzică şi filme pot asculta / vedea sau ce cărţi pot citi.
-
în şcoli, drapelul va fi pupat de elevi, de directorii şcolii şi de preotul care va oficia slujba în acea zi, a cărui prezenţă este obligatorie.
Asta după ce tot parlamentul a decis ca e nevoie de uniformă nouă, obligatorie în toate şcolile la nivel naţional. Un singur model, că doar aşa începe. Trebuie să arătăm şi să gândim cum vrea partidul. Da, e nevoie de respect şi de decenţă în şcoală, dar aşa? Aştept şi o lege cu cravata de pionier!
Dar staţi! Sindicatele au avizat pozitiv proiectul! Îl vor! Şi noi mai sperăm că instituţiile s-au europenizat! Se mai aşteptă doar un aviz de la comisia de apărare, pentru a se vota! Trece? Nu m-ar mira!
Copiii mei nu vor participa la sindrofiile astea. Puteţi să mă amendaţi în fiecare oră.
Să vă luaţi obligaţiile astea şi să le îndesaţi undeva”, a scris Mihai Răzvan Moraru pe platforma de socializare.
În continuare, analistul îi îndeamnă pe iniţiatorii proiectului legislativ să se preocupe mai degrabă de problema abandonului şcolar, să aloce mai mulţi bani învăţământului şi să oprească „mafia meditaţiilor obligatorii”.
„Puneţi mâna şi alocaţi bani educaţiei. Avem cel mai mare abandon şcolar. Puneţi mâna şi terminaţi mafia meditaţiilor obligatorii, de care depinde rezultatul la multe examene, meditaţii care nu aduc un plus pentru copii, ci doar un stres. Dar unii chiar fac bani din asta, în mod incorect, pentru că îi obligă pe copii! Puneţi mâna şi investiţi în şcoli, inclusiv în zonele rurale şi în urbanul mic. Investiţi în cadrele didactice, că avem destui analfabeţi care predau pentru că nu vin oameni mai buni pe salarii mizerabile ca debutant.
Avem deja cea mai mare rată de abandon şcolar din Europa şi cei mai mulţi copii şi tineri analfabeţi.
Iar astea nu se corectează cu foi de la inspectorate pentru a trimite şcoala la nu ştiu ce slujbă, cu festivităţi în care eşti obligat să pupi drapelul şi nici cu cântece patriotice.
Cei care aţi semnat proiectul ăsta de lege - aţi demonstrat că sunteţi oameni bolnavi, nu parlamentari. Puteţi să îl aprobaţi cu cinci mâini, că societatea o să vi-l returneze împachetat!”, a conchis acesta.