Diabetul de tip 1 ar putea fi, de fapt, două boli diferite, arată un amplu studiu internaţional

Identificarea unor tipuri distincte ale unor afecţiuni precum diabetul este utilă din două motive. În primul rând, permite adaptarea mai precisă a tratamentelor la fiecare pacient. În al doilea rând, le oferă cercetătorilor o idee mai clară despre cum pot face mai eficiente aceste tratamente în viitor.

În cazul diabetului de tip 1, există două tipare genetice numite HLA-DR3 şi HLA-DR4, asociate cu un risc mai mare de apariţie a bolii. Cu toate acestea, deşi rezultatul final este acelaşi — diabet de tip 1 — primele semne diferă între cele două tipare, potrivit ScienceAlert.

Pentru a investiga mai aprofundat această diferenţă, cercetători din SUA şi Marea Britanie au realizat primul studiu de asociere la nivelul întregului genom (GWAS) în care pacienţii cu diabet de tip 1 au fost separaţi în funcţie de aceste două semnături genetice, cunoscute tehnic drept haplotipuri.

Scopul unui studiu GWAS este identificarea unor regiuni ale ADN-ului care ar putea fi asociate cu o anumită boală. În cazul de faţă, au existat suficiente diferenţe genetice între participanţii cu HLA-DR3 şi cei cu HLA-DR4 dintr-un eşantion format din 9.091 de persoane cu diabet de tip 1 şi 14.157 de persoane de control pentru a sugera că este posibil să avem de-a face cu două subtipuri distincte.

Rezultatele au fost publicate în revista Diabetologia.

“Diabetul de tip 1 este o boală complexă, caracterizată prin distrugerea autoimună a celulelor beta, însă etiologia subiacentă nu este bine înţeleasă”, scriu cercetătorii în studiul publicat. “Momentul progresiei către diabetul clinic variază foarte mult de la o persoană la alta, de la debut foarte timpuriu în copilărie până la apariţia bolii la vârsta adultă”.

Deşi profilurile genetice HLA-DR3 şi HLA-DR4 şi primele semne ale bolii sugeraseră deja existenţa a doua tipuri de diabet de tip 1, noile rezultate indică faptul că sunt implicate şi mecanisme şi procese biologice diferite.

În cazul HLA-DR3, rezultatele au indicat un rol al unor celule imunitare numite mastocite, asociate cu alergiile şi inflamaţia. Acestea monitorizează organismul pentru a detecta posibile infecţii şi elemente străine.

În cazul tiparului genetic HLA-DR4, au fost implicate într-o măsură mai mare celulele T. Aceste celule ale sistemului imunitar pot ataca direct alte celule atunci când primesc semnalul corespunzător, iar în cazul diabetului de tip 1 se ştie că distrug celulele beta din pancreas.

“Acest lucru arată că diabetul de tip 1, în contextul genetic DR3 şi DR4, ar putea reprezenta subforme heterogene ale diabetului de tip 1 la nivel genetic”, scriu cercetătorii.

Pentru a pune rezultatele într-un context mai larg, cercetătorii afirmă că genele care determină apariţia diabetului de tip 1 în cazurile cu HLA-DR3, comparativ cu cele cu HLA-DR4, sunt la fel de distincte şi separate precum sunt cele implicate atunci când comparăm schizofrenia cu tulburarea bipolară.

Iar acest lucru ne readuce la ideea menţionată la început: dacă diabetul de tip 1 se poate dezvolta prin căi biologice diferite, atunci separarea tratamentelor şi a ţintelor terapeutice ar putea fi o abordare mai eficientă.

“Având în vedere heterogenitatea riscului genetic şi a mecanismelor bolii în cazul diabetului de tip 1 care nu este asociat cu DR3/DR4, prevenirea eficientă a diabetului de tip 1 ar putea necesita terapii distincte şi pentru acest grup”, scriu cercetătorii.

Aceste rezultate trebuie acum verificate prin cercetări suplimentare, pentru a se stabili dacă diabetul de tip 1 trebuie clasificat mai detaliat — ca o boală care poate fi declanşată de mai multe combinaţii de factori care se suprapun, şi nu de o singură cale biologică.

Cunoaşterea profilului genetic al unei persoane ar putea ajuta la identificarea celui mai potrivit tratament pentru aceasta.

Acum că cercetătorii au identificat posibilitatea unei diferenţe in procesul care precede apariţia diabetului de tip 1, această informaţie poate fi luată în considerare în studiile viitoare.

De exemplu, rezultatele studiilor clinice privind medicamentele pentru diabet ar putea fi analizate separat pentru pacienţii cu HLA-DR3 şi HLA-DR4.

O altă direcţie posibilă pentru cercetările viitoare este monitorizarea mai atentă, în timp, a pacienţilor cu diabet de tip 1, pentru a vedea cum evoluează boala în funcţie de profilul genetic şi de alţi factori, precum dezvoltarea autoanticorpilor şi expunerea la factori de mediu.

“Rezultatele studiului nostru ar trebui să aibă o aplicabilitate largă în proiectarea studiilor viitoare”, scriu cercetătorii.

“Statutul DR3 şi DR4 ar putea fi luat în considerare în continuarea studiilor de asociere genetică şi în modelele de predicţie a riscului pentru diabetul de tip 1, de exemplu pentru a înţelege interacţiunile dintre variantele genetice asociate riscului şi fondul genetic HLA”.