Economia României, în recul. PIB-ul a scăzut în prima jumătate a anului

(Epoch Times România)
D.B.
07.09.2026
(Epoch Times România)
D.B.
07.09.2026

Produsul Intern Brut al României a scăzut în trimestrul al doilea din 2026 cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe seria brută, şi cu 2% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu primul trimestru al acestui an, PIB-ul a stagnat.

În primul semestru din 2026, economia s-a contractat cu 0,7% pe seria brută şi cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2025.

„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, Produsul Intern Brut a înregistrat, în trimestrul II 2026, o scădere cu 0,4% pe seria brută şi cu 2,0% pe seria ajustată sezonier”, arată INS, potrivit Ziare.com.

Cel mai puternic impact negativ asupra evoluţiei PIB l-au avut comerţul, transporturile, hotelurile şi restaurantele, cu o contribuţie de minus 0,9 puncte procentuale. Volumul de activitate al acestor sectoare a scăzut cu 3,9%.

Contribuţii negative au mai avut industria, unde activitatea s-a redus cu 2,9%, informaţiile şi comunicaţiile, cu o scădere de 3,5%, tranzacţiile imobiliare, cu un recul de 4,5%, precum şi administraţia publică, apărarea, învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială, al căror volum de activitate s-a diminuat cu 1,7%.

În schimb, construcţiile au crescut cu 12,3%, iar activităţile culturale, recreative şi alte servicii, cu 11,7%. Agricultura, silvicultura şi pescuitul au înregistrat un avans de 3,5%.

Consumul gospodăriilor a scăzut cu 2,5% şi a avut o contribuţie negativă de 1,5 puncte procentuale la evoluţia PIB. Formarea brută de capital fix a crescut însă cu 10,9%, contribuind cu 2,4 puncte procentuale. Exportul net a avut un impact negativ de 0,1 puncte procentuale, în condiţiile în care importurile au avansat mai rapid decât exporturile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos