Economist avertizează că va urma creşterea vârstei de pensionare: "Staţi doar să treacă 2030"

Bogdan Glăvan
D.B.
10.09.2026
Bogdan Glăvan
D.B.
10.09.2026

Profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan avertizează că România s-ar putea îndrepta spre „o nouă extindere a exploatării fiscale” şi anticipează că, după 2030, va reapărea în dezbaterea publică tema creşterii vârstei de pensionare, pe fondul numărului tot mai mare de persoane care vor ieşi anual la pensie.

“Nu vor trece 5-6 ani de la marea reformă definitivă a pensiilor, anulată după doar 3 luni, că ale noastre genii îşi vor da seama că - ghinion - 'trebuie', 'este necesar', 'nu există altă cale', 'altfel intrăm în junk', deci 'se impune' să crească vârsta de pensionare.

Staţi doar să treacă 2030, care e după colţ, să înceapă să iasă oamenii la pensie cu sutele de mii în fiecare an, că veţi auzi experţii cerând creşterea vârstei de pensionare.

Aceiaşi experţi care au refuzat aderarea la euro când îndeplineam condiţiile. Aceiaşi experţi care au cerut mărirea impozitelor. Experţii PUTERII”, a scris Glăvan, joi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, „cetăţenii analfabeţi politic vor spune, aşa cum au zis şi după creşterea birurilor: 'Ah, dar ştiam, ne aşteptam la ce e mai rău, anticipam că va creşte vârsta de pensionare, acum ce să facem, asta e'.”

“Foarte bine. Până la urmă societatea primeşte ceea ce merită. Nici un politician nu va ezita să tragă bice sclavilor dacă sclavii de bună voie întorc spatele”, a adăugat profesorul universitar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos