Hidroelectrica dă tonul scumpirilor. Preţurile la energie ar putea creşte şi în 2027

(Captură Foto)
D.B.
07.09.2026
(Captură Foto)
D.B.
07.09.2026

Decizia Hidroelectrica de a majora preţul energiei pentru clienţii ale căror contracte se apropie de expirare ar putea fi urmată de alţi furnizori, avertizează Dumitru Chisăliţă, expert în energie, la Digi24.

Acesta estimează că noile oferte ar putea fi cu 10-15% mai scumpe, iar tendinţa ar putea continua până la sfârşitul anului sau chiar în 2027.

Potrivit expertului, Hidroelectrica nu a fost doar furnizorul cu cel mai mic preţ, ci şi un reper pentru concurenţă, astfel încât deciziile companiei ar putea influenţa întreaga piaţă.

„Nu era doar furnizorul cu cel mai mic preţ din piaţă, era şi furnizorul care, practic, era urmărit de către toţi ceilalţi furnizori. Mişcările pe care acest furnizor le făcea determinau mişcările celorlalţi furnizori. Era liderul pieţei de energie şi, cumva, trendul dat de acest furnizor va fi trendul general pe care o să-l găsim la majoritatea furnizorilor din piaţă”, a declarat Dumitru Chisăliţă.

Asociaţia Energia Inteligentă anticipase trei scenarii pentru această toamnă: scumpiri de 3-5%, de 10-15% sau de aproximativ 20%. În prezent, varianta considerată cea mai probabilă este cea a unor creşteri cuprinse între 10% şi 15%.

Chisăliţă susţine că majorările ar putea continua pe fondul secetei, al scăderii producţiei hidro şi al opririi reactoarelor de la Cernavodă.

„Da, din păcate, răspunsul este da. Probabil mulţi furnizori vor veni cu oferte mai mari decât preţurile pe care le au în momentul de faţă în contractele încheiate. Acest demers probabil va continua în toată această perioadă adică până la sfârşitul anului. Foarte posibil să continue chiar şi în anul 2027”, a avertizat expertul.

Consumatorii care primesc notificări privind modificarea preţului sunt sfătuiţi să nu accepte automat noile condiţii, ci să consulte comparatorul de oferte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Chisăliţă precizează că există deja furnizori care, prin campanii comerciale, oferă preţuri mai mici decât cel pe care Hidroelectrica ar urma să îl propună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos